Controlul electronic al stabilității (ESC) și suspensia

Controlul electronic al stabilității sau ESC este un sistem electronic de bord care este o extensie a tehnologiei antiblocare a frânei. Sarcina acestuia este de a stabiliza vehiculul și de a preveni derapajul prin aplicarea presiunii specifice de frânare pe una sau mai multe roți, după cum este necesar.

O serie de senzori ESC furnizează condițiile de funcționare ale vehiculului unuia dintre computerele de bord ale vehiculului. Când computerul determină că vehiculul pierde controlul, se înclină prea mult sau când anvelopele încep să-și piardă tracțiunea, acesta începe instantaneu să reducă turația motorului prin intermediul sistemului de management al motorului și apoi aplică frâna individuală adecvată în proporțiile potrivite pentru a menține vehicul în control.

ESC este pe piață din 1995 și din 2014 este obligatoriu pentru toate vehiculele noi vândute în UE. Aproximativ 80-90% dintre mașinile care circulă pe drumurile europene sunt acum echipate cu tehnologie ESC.

Centura de siguranță a secolului 21

Majoritatea accidentelor care implică pierderea controlului vehiculului au loc atunci când vehiculul este condus dincolo de limitele sale de tracțiune, cum ar fi în condiții de supravirare sau subvirare sau de conducere prea rapidă faţă de starea drumului. Studiile arată că ESC ar putea reduce accidentele fatale datorate derapării cu până la 38%.

Numeroase studii au arătat că ESC este foarte eficient în prevenirea pierderii controlului și a accidentelor fatale. Se estimează că de la introducerea ESC, în Europa au fost evitate cel puțin 188.500 de accidente care implică răni și au fost salvate peste 6.100 de vieți. Vehiculele cu ESC reduc riscul de pierdere fatală a controlului la jumătate și reduc riscul de răsturnare cu până la 80%. ESC a fost descries de către experții auto ca fiind cel mai important progres în materie de siguranță.

Cum se raportează ESC la suspensie?

  • Eficacitatea ESC este limitată de performanţa anvelopelor și a suspensiei vehiculului. Dacă anvelopele nu au contact cu drumul, atunci ESC-ul nu poate efectua măsurile corective necesare.
  • Piesele de schimb (cum ar fi amortizoarele) trebuie să restabilească capacitatea de manevrabilitate a mașinii la nivelul de când era nou-nouță. Unele piese aftermarket (în special piese cu costuri reduse / de calitate scăzută) nu sunt la fel de performante ca şi echiparea originală. Aceste părți vor afecta performanța ESC.

Vehiculele echipate cu ESC, la fel ca toate vehiculele, necesită înlocuirea periodică a plăcuțelor de frână, amortizoarelor și arcurilor elicoidale, anvelopelor și a altor piese consumabile. Asigurați-vă că alegeți piese de schimb care sunt concepute pentru a restabili capacitățile de manevrare și control proiectate inițial. Restabilirea manevrării și controlului inițial este esențială pentru performanța ESC. Chiar și cu ESC, oprirea și virajul depind în continuare de o bună tracțiune a anvelopei. Tracțiunea bună a anvelopei se bazează pe amortizoare și arcuri care funcționează bine, menținând anvelopa în contact cu drumul. Este important să ne amintim că ESC-ul unei mașini a fost calibrat atunci când mașina era nou-nouță, prin urmare, prezența amortizoarelor, frânelor sau anvelopelor uzate sau de calitate scăzută va însemna că ESC-ul ar putea să nu aibă instrumentele potrivite pentru a-și îndeplini corect sarcinile esențiale pentru siguranță.

De ce să alegeți amortizoarele KYB pentru vehiculele cu ESC?

Toți furnizorii OE, cum ar fi KYB, sunt de acord că amortizoarele uzate își pierd eficacitatea după 80.000 de kilometri (50.000 de mile). Acest lucru se datorează oboselii treptate a supapelor din interiorul amortizorului. Este o scădere foarte subtilă a performanței, adesea atât de subtilă încât nu este observată de șofer. Acesta este motivul pentru care sfatul tehnicianului este foarte important atunci când vine vorba de menținerea unui vehicul în stare de siguranță, cu frânele, anvelopele și suspensiile toate întreținute.

Amortizoarele de pe piața aftermarket de calitate scăzută sunt adesea proiectate și funcționează diferit față de amortizoarele OE. Îndepărtarea unor elemente precum arcurile speciale pentru cursa de destindere, din interiorul amortizorului, calitatea redusă a materialelor și calitatea redusă a fluidului hidraulic înseamnă că unitatea nu va funcționa așa cum dorește ESC, făcând toate măsurile calculate inexacte. Amortizoarele KYB sunt calibrate special pentru piata aftermarket. Ele restaurează capabilitățile ESC proiectate inițial nu numai prin restabilirea performanței unității amortizorului, dar supapele din interior sunt ajustate special considerând uzura monturilor și a bucșelor din jur, asigurând că întregul sistem de suspensie funcționează împreună pentru a oferi aceaşi performanţă ca şi la o maşină nouă și, în mod esențial, pentru a readuce mașina la modul în care ESC are nevoie să funcționeze. Din acest motiv, amortizorul KYB este alegerea preferată a profesioniștilor din industrie chiar și peste o piesă OE directă de la producătorul vehiculului.